ROMCON – 2023

22 Dec

Consiliul Director al Asociației Române a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction, ARCASF, cum este cunoscută, îndeobște, asociația, întrunit în ședință luni, 5 decembrie 2022, a discutat mai multe subiecte legate de activitățile asociației.
Printre altele au hotărât organizarea în luna aprilie 2023, după sărbătorile pascale, a celei de-a 44-a ediții ROMCON (Convenția Națională de Science-Fiction). Valea Prahovei a fost aleasă ca zonă favorită, urmând ca în luna decembrie și ianuarie mai mulți emisari ai ARCASF să se deplaseze la Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Poiana Țapului, Pârâul Rece și să găsească pensiunea sau hotelul dispus să acorde facilități majore pentru invitații ARCASF și viitorii participanți. La sfârșitul lunii ianuarie se va cunoaște localitatea și hotelul sau locul unde se va desfășura importantul eveniment.
Tot până atunci se vor face propunerile pentru nominalizări la premiile ROMCON pentru anul 2022. Probabil, la sfârșitul lui ianuarie, vom afla mai multe vești despre cea de-a 44-a ediții a ROMCON-ului.
Programul ROMCON se va stabili până la mijlocul lunii martie. Juriul, invitații și taxa de înscriere urmează să fie aprobate la următoarea întâlnire a Consiliului Director.

Leave a Reply

Your email address will not be published.