ARCA SF este acronimul Asociației Române a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction.

arcasf-logoAsociația are drept scop păstrarea și extinderea într-un cadru organizat (v. Statut) a activităților culturale și literare etichetate ca SF, cu autori și public din România. Fiind o Asociație care pune împreună entități/cluburi/cenacluri deja existente, dar și persoane fizice neafiliate, ARCA SF are drept rol principal concentrarea și coordonarea actului cultural sf în primul rând prin oferirea unei noi platforme de discuții, cât și a unui set comun de proceduri, eliberate de orice interese de moment și fără a creea ierarhii artificiale.

ARCA SF se declară un sprijin pentru orice inițiativă locală care este în interesul sf-ului românesc, tot astfel cum își asumă o reprezentare națională fără a dori un monopol.

ARCA SF nu este o supra-organizație, ca precedentele inițiative din secolul trecut (FNTSF, ARSFAN). Cu alte cuvinte, în secolul XXI, ARCA SF este o rețea de comunicare cu un mod de a lucra ce își dorește eficientizarea prezenței sf-ului românesc în propria lui țară, precum și în Europa și restul lumii.