Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction (ARCASF) a luat act de comunicatul difuzat de Asociaţia ANTARES Sci-Fi&Fantasy Club Brașov cu privire la organizarea RomCon 2017. În acest context, facem următoarele precizări:

  • ARCASF este o organizație care a apărut cu scopul de a sprijini mișcarea SF din România și de a facilita organizarea Convenției Naționale a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction – RomCon, după mai mulți ani în care acestea au fost lăsate de izbeliște;
  • În anul 2015, la Adunarea Generală ARCASF de la Suceava s-a stabilit ca, în anul 2016, RomCon-ul să se desfășoare la Bucuresti, iar în anul 2017 la Brașov. Publicarea, în de 27 ianuarie a.c., a anunțului ARCASF privind editia a 38-a a RomCon a fost o consecință a calendarului de lucru stabilit in luna decembrie cu Anamaria Borlan, președintele Antares Club Brasov, domnia sa făcând personal invitații pentru invitații de onoare, pentru o parte a membrilor invitați special si o pentru o parte a membrilor juriului. Tot in luna decembrie, la rugamintea mai multor membri ai ARCASF (dar și a unor nemembri), am solicitat găsirea unei date de desfășurare a RomCon în altă perioadă a anului fața de cea propusă (mijlocul lunii iunie 2017), recte luna septembrie.
  • Au urmat discuții și schimburi de mesaje cu Anamaria Borlan, concretizate în stabilirea unui calendar, a unui juriu și a listelor cu invitați de onoare și invitați speciali. Ulterior, s-a constatat că aceste propuneri nu au fost discutate în cadrul Asociaţia ANTARES Sci-Fi&Fantasy Club Brașov, deficiență de comunicare pentru care ARCASF nu are nicio vină;
  • În 30 ianuarie 2017, Asociaţia ANTARES Sci-Fi&Fantasy Club Brașov a emis comunicatul menționat, dezicându-se de toate elementele convenite anterior cu

Referitor la conținutul comunicatului Asociaţia ANTARES Sci-Fi&Fantasy Club Brașov:

  • Suntem de accord că un juriu trebuie stabilit consensual. Așa s-a și întâmplat. Ideea că ar fi existat presiuni nu corespunde adevărului. Cel puțin nu din partea ARCASF;
  • Nu există niciun argument pentru a susține ideea că în juriu nu pot fi regăsite persoane care au participat în juriile de la edițiile precedente. Conducerea ARCASF va face întotdeauna demersurile necesare pentru un juriu reprezentativ și nu poate renunța la această prerogativă.
  • ARCASF nu poate accepta discriminări privind participarea. RomCon este o tribună dialogului și controverselor, atunci când nu pot fi evitate. Amintim că la ediția din 2016, de la București, li s-au decontat servicii de masă și cazare inclusiv unor persoane care au avut o atitudine ostilă lață de RomCon și chiar jignitoare la adresa altor participanți RomCon. Nimeni nu a fost exclus.

În concluzie, Conducerea ARCASF invită Asociaţia ANTARES Sci-Fi&Fantasy Club Brașov la reconsiderarea poziției și la un dialog în vederea unei bune organizări, în comun, a celei de a 38-a Convenții Naționale a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction – RomCon 2017. În caz contrar, vom lua în considerare posibilitatea retragerii dreptului de organizare a celei de-a 38-a Convenții Naționale de Science-Fiction (Romcon)  Clubului Antares din Brașov.

Consiliul director ARCASF:
Mircea Opriță – președinte
Cornel Secu – președinte executiv
George Ceaușu – vicepreședinte
Lucian-Vasile Szabo – vicepreședinte
Liviu Surugiu – secretar
Mircea Nanu-Munteanu – membru
Eugen Cadaru – membru